adelacacovean

Vezi recenzia frumos aranjata pe blog:
http://vanillamoonbooks.blogspot.ro/2014/12/recenzie-fulgi-de-iubire-de-john-green.html

În ultimii ani am început să nu mai simt magia Crăciunului la fel cum o făceam atunci când eram copil - nu că la 20 de ani nu aş mai fi. Poate că odată cu vârsta, faptul că eşti martor şi participant activ la modul în care se pregăteşte această sărbătoare îi răpeşte din farmec. Şi cu toate acestea, miracolul Crăciunului există, iar acesta este şi scopul acestei cărţi, să te facă să simţi acea bucurie pe care uneori crezi că ai pierdut-o.



Cele trei poveşti din această carte se întrepătrund foarte frumos, personajele le reîntâlneşti sub vocea altui autor şi, precum nişte tablouri fermecate între care acestea oscilează, se pictează în final o poveste întregită cu dragoste, regăsire, fericire şi... Crăciun.

Prima poveste, semnată de Maureen Johnson a fost şi preferata mea - o poveste cu multe, multe griji şi frământări, bunătate faţă de străinul care are nevoie de ajutor, umor şi treziri la realitate. Aceasta o are în centru pe tânăra Jubilee, care, din cauza arestului nedrept al părinţilor ei, e trimisă cu forţa la bunicii ei din Florida. Din cauza viscolului, Jubilee este nevoită să aleagă trenul, însă se împotmoleşte datorită zăpezii într-un orăşel unde, aţi ghicit, are loc acţiunea întregii cărţi.

Intervenţia lui John Green a fost surprinzătoare - probabil cea mai slăbuţă poveste scrisă de el de până acum, din punctul meu de vedere (asta nu înseamnă că nu mi-a făcut plăcere să o citesc). Deşi păstrează umorul lui caracteristic şi personajele ieşite din comun cu care ne-a obişnuit, cred că... mă aşteptam mai mult. Această poveste este despre un grup de prieteni dintre care face parte o singură fată, considerată "una de-a lor" în sensul că nimeni nu o priveşte ca pe un posibil interes romantic - sau aşa să fie?

În final, Lauren Myracle, de care, la fel ca în cazul lui Maureen Johnson, nu am mai citit nimic are cuvântul final în această carte magică. Povestea ei e despre dezamăgirea unei despărţiri, amarnică aşteptare, egocentrism, dar mai ales prietenie şi iertare (a, şi îngeri păzitori, era să uit).



M-am regăsit oarecum în toate aceste poveşti, fie şi numai parţial, iar personajele au fost foarte bine conturate. Avem şi ceva character development, vizibil mai ales în cazul lui Jubilee, Stuart şi Addie.

Dacă a fost dificil pentru cei trei autori să colaboreze, atunci acest lucru nu este absolut deloc vizibil, cele trei părţi îmbinându-se perfect, ca piesele unui puzzle.

Cu siguranţă voi citi şi alte cărţi de aceşti autori - dacă de John Green ştiam deja şi am citit tot ce a scris, atunci referitor la cele două femei, mai ales Maureen Johnson, am numai cuvinte de laudă.

În final, vă recomand cu căldură să scrieţi Moşului, să vă pună cartea asta sub brad. Iar dacă nu, daţi fuguţa la librărie şi luaţi-o - neapărat a se citi în pat, sub pătură, cu o cană de ceva fierbinte lângă voi. Opţional, colinde în surdină. Apropo, titlul original "Let it snow" mi s-a părut foarte potrivit, având în vedere că nu se mai oprea din nins, iar viscolul a fost cel care a influenţat lucrurile să se întâmple aşa cum s-au întâmplat.