adelacacovean

Relatarea începe în ajunul Crăciunului, când Arthur Kipps, avocat, își petrece sărbătorile alături de cea de-a doua soție a lui și copiii acesteia. În întunericul încăperii luminate doar de focul din cămin, se spun povești de groază, tradiție a noii lui familii. Copii încearcă să-l convingă și pe Arthur să intre în joc, subliniind faptul că toată lumea știe cel puțin o poveste de groază, însă insistențele acestora nu fac decât să-i trezească amintiri sumbre bărbatului. Într-adevăr, el știe o poveste de groază, însă una adevărată, mult prea reală pentru a fi spusă ca amuzament. Arthur hotărăște astfel să-și aștearnă povestea pe hârtie,numai pentru ochii lui, sperând să scape de povara amintirilor.

***

Doamna Drablow, bătrâna ce locuia izolată în Casa din Mlaștina Țiparului moare, iar Arthur este trimis să participe la înmormântare și să sorteze documentele femeii. Încă de la sosirea lui în Crythin Gifford, aude tot felul de povești stranii legate de doamna Drablow și este privit ciudat la menționarea oricărui lucru legat de ea.

Cine e misterioasa femeie în negru și cum dispare și apare pe neobservate? Ce e sunetul ciudat care vine din camera mereu încuiată? Ce s-a întâmplat în Casa de la Mlaștina Țiparului? Arthur nu crede în superstițiile localnicilor și este hotărât să dezlege misterul.

Susan Hill reușește să descrie excelent emoțiile ce-l încearcă pe tânărul avocat la fiecare pas și să creeze o perfectă atmosferă învăluită în mister. Evenimentele iau o întorsătură total neașteptată spre sfârșit, astfel că fiecare capitol e din ce în ce mai captivant. A fost o carte pe care de-abia o lăsam din mână și cu siguranță merită citită. Iată și un fragment:

"Într-adevăr, niciodată în viața mea nu am fost așa de copleșit de spaimă, niciodată nu mi-au tremurat atât de tare genunchii și carnea de pe mine, ca apoi să devin rece ca stânca, niciodată inima nu mi-a zvâcnit așa de puternic, gata să-mi sară în gura uscată, apoi să înceapă să-mi bubuie în piept cum bate un ciocan în nicovală, niciodată nu m-am simțit cuprins atât de strâns de o groază, o spaimă și o presimțire a răului așa de mari. (…) Femeia a fost cea care s-a mișcat. (…) De jur împrejurul meu, mlaștinile și dunele de sare se întindeau în depărtare până se contopeau cu apele fluxului. Puteam să văd kilometri distanță. Nu era nici urmă de femeie îmbrăcată în negru sau de vreun loc unde s-ar fi putut ascunde."